marți, 31 martie 2009

V for Vintage 2 features... Roxana Davidescu




d'or by roxana davidescu
 
cand auzi de sticla de Murano, esti cu mintea la Venetia, daca vezi coralii mari roz, te crezi in Sicilia, margelele rosii te fac sa te gandesti la Frida Kahlo, iar siragurile aurii nu sunt falsuri - sunt lemnisoare vopsite bila cu bila si lacuite pe deasupra. nu isi propun sa para altceva decat sunt de fapt, alaturarile sunt cele care le fac sa vibreze, iar intregul sa devina in cele din urma echilibrat in toata asimetria voita cu tot dinadinsul. acum cativa ani cand am descoperit Villa Giulia, la Roma, aproape ca mi-am vazut fragmente de siraguri in colectia de podoabe etrusce, rafinate, asimetrice, si m-am simtit bine, fiindca nu poti reinventa roata, dar poti face in continuare roti frumoase.
scoicile incastrate si coralii rosii cumparati la Balcik asta-vara au dat nastere unei serii albe si rosii somptuoase purtate odata de Regina Maria. cel putin asa mi-am imaginat eu. am reevaluat perlele cu tonuri rozalii sau fumurii si le-am aruncat printre scoici si lemn ivoriu. sunt zgarzile scumpe si grele fiindca te misti altfel sub "povara" lor, coplesita in cel mai placut sens al cuvantului.
acum un an am vizitat Muzeul Benaki in Atena - o vila clasica de forma unui cub aproape perfect - un fel de Arca lui Noe pe pamant elen - in care au pus toate comorile de salvat - de la arta cretana, minoica pana la Grecia moderna: bijuterii antice facute dintr-un aur-soare-pur, piese de port de o frumusete rara, ceramica pictata, pictura. 
 
calatorii ca acestea devin cele mai subtile si mai rafinate surse de inspiratie - ca o sita prin care cerni de azi inainte - lumea. 
 


Seria de decoratiuni interioare Itaka by oana davidescu 

La ce bun?
la citit, 
la taifas cu musafiri, 
la grasse-matinee-uri in pijama cu croissant si cacao-cu-lapte, 
reverii in lumina amurgului pina cind personajele devin voci. 
am in minte suprafete scaldate in culori pline, calde sau reci, care sa isi vorbeasca desigur cu restul spatiului – asta pentru cuverturi. Suntem mereu in fata unei optiuni, nu vitale, sa nu exageram, dar importante pentru starea noastra si pentru felul in care comunicam cu spatiul in care locuim. Sa ramanem sobri sau sa ne bucuram de culoare. Optiuni, optiuni.

despre materiale
folosesc materiale naturale, bumbac imprimat, soie sauvage, lina, in, taffetas, niciunul nu este prea scump pentru a face sa straluceasca sofaua ta preferata sau dormitorul. 
Totul este finisat cu o bordura din trei rinduri cusute de mana cu fir de matase colorata care isi schimba nuantele vibrind in tonurile materialului sau surprinzind curajos cu un accent ciclame. Matasea le da greutate si daca ne plictisim de benzile late in mai multe tonuri de rosu, cuvertura se poate intoarce pe cealalta fata, pe care o fac de obicei uni.
Pernele sunt pentru mine adevarate dive – trebuie sa fie sclipitoare, colorate, salvatoare in griul zilelor curgatoare. Ca sarbatorile. Asa incit, daca materialul este inflorat umplu flori cu paiete, asta le schimba consistenta – devin frumoase si pline de mister – un fel de Venetii tacute dupa carnaval.

de ce Itaka?
Fiindca m-am gandit la legendara Penelopa si la felul ei harnic de a astepta. E bucuria inegalabila a lucrului facut pina la capat. Atat de rar astazi.
Decoratiunile interioare de fapt asta fac: salveaza intr-un fel spatii, le innoiesc, le transforma, le innobileaza. La asta putem visa cu totii.

(Oana Davidescu)

Fotografii: arhiva Roxanei Davidescu


v4vintageshop@gmail.com

luni, 30 martie 2009

V for Vintage 2 features... Acarete

ACARETE (~uri) 1. constructie auxiliara ce tine de gospodarie.2.unelte de gospodarie, mai ales agricole 3. accesorii, bunuri gospodaresti 4. fleac, maruntis, obiecte de uz personal; 5.sensul de azi -aproape orice obiect/lucru- acaret

 

De acarete ca accesorii nu sunt multe de zis... Nu exista un traseu sau un concept bine stabilit dupa care ideile se materializeaza.

Gandeste-te la pasiunile tale, preocuparile tale, o idee care ti-a placut, o imagine... Toate se pot purta....Toate sunt acarete.

 

Special pentru acest eveniment ACARETELE vor lua si infatisari vintage.

(Cosima Opartan si Cristina Paun)

Fotografii: Arhiva Acarete

vineri, 27 martie 2009

V for Vintage 2 features... Coca Zaboloteanu: designer cu colectie speciala Vintage Fashion Icons






"Aparţinând noii generaţii de designeri români, este unul dintre acele personaje norocoase care au reuşit să-şi transforme pasiunea în profesie. A absolvit Medicină, un domeniu ce n-o atrăgea, de fapt, deloc, aşa că s-a hotărât să se dedice marii ei pasiuni: pantofii. În adolescenţă avea obiceiul să transforme „tot ce găsea în pod“, dar a ales pantofii pentru că sunt singurul obiect din ţinuta ei care „trebuie să fie extra­­va­gant“.

 

Modelele Cocăi, adresate în special tinerilor, au un aer ludic şi foarte ştrengăresc. A devenit celebră în cercul fashionist bucureştean datorită „pantofilor de mafiot“ care amintesc de moda masculină a anilor '20-'30 şi de saloanele la care se asculta mult jazz. Marea ei bucurie este să-şi vadă pantofii purtaţi pe stradă, de oameni obişnuiţi, şi nu în cercuri exclusiviste, de aceea încearcă să-i menţină la preţuri accesibile. Îşi vinde creaţiile în ma­gazine, online şi la atelierul ei unde vă puteţi alege singure combinaţiile de culori dorite."

(Catalina Bolozan – tabu.ro)


Fotografii: arhiva Cocai Zaboloteanu

Pe Coca Zaboloteanu o gasiti aici.


v4vintageshop@gmail.com

joi, 26 martie 2009

Prima editie a targului vintage V for Vintage - cum a fost






Au fost peste 1300 de vizitatori...
Care au admirat/cumparat/probat de la peste 40 de magazine...
Dintre care 7 designeri care au realizat colectii vintage&recycling special pentru eveniment...

Au fost transmisiuni in direct de la tabu.ro...
Reportaje la fata locului din partea stiletto.ro...
Televiziuni si presa scrisa (Realitatea TV, Antena 1, TVR 1, TVR Cultural, Romantica, B1TV, Tabu, J'adore, 24FUN, Money Express, Jurnalul National, Cotidianul, Gandul, Libertatea pentru Femei, Ziua, Adevarul, Evenimentul Zilei etc)...
Radio Guerilla...
Cat se poate de mult din online (moneyexpress, bucuresteni.ro, mayra.ro, memoriesbox, feeder.ro, roxanaradu, petocuri.ro, evenimentul zilei, styleup, stiri.rol.ro, flu.ro, vintageloversbup, stirilocale.ro, ziare.com, beatfactor.ro etc)

A fost primul targ vintage la prima editie: 11 octombrie 2008.
mare targ, mare...

v4vintageshop@gmail.com

V for Vintage 2 features... Drink Light



“I can’t stand a naked light bulb, any more than I can a rude remark or a vulgar action” remarca cândva Tennessee Williams.


Plecând de la o simplă întrebare şi anume “De unde vine lumina?” şi neavând cu adevarat un răspuns la îndemână ne vom întoarce câteva secunde spre originile ei. De la focul care se aprindea în peşterile preistorice şi până la semnele de neon care animă un oraş, lumina a fost mereu mai mult decât o simplă iluminare. Fiind senzorială sau emoţională, lumina devine o experienţă dincolo de utilitarism.

Drink Light este un concept de iluminare realizat pe bazele designului reciclabil. Este un obiect de design interior compus din trei elemente: soclul, care este sticla unei băuturi fine pe care am savurat-o, abajurul care conţine elemente ale vegetalului şi animalul si dau o senzaţie misterioasă menită să te trimită in lumi de visare, şi fireşte, lumina însăşi care animă totul în jurul său.

Lampa Drink Light, datorită calităţilor artistice, este estetică în ambele variante de lumină: naturală şi artificială. Işi găseste cu uşurintă locul în orice tip de spaţiu, de la cel cu tendinţe baroce până la cele minimaliste, acolo unde lumina trebuie sa fie discretă şi să îmbie la visare.   
(Dan Pierşinaru)

Fotografii: arhiva lui Dan Pierşinaru

v4vintageshop@gmail.com

miercuri, 25 martie 2009

V for Vintage 2 features... The Chic Machine






"Dupa cum sugereaza si numele, colectia de genti aflata sub semnaturile Anei-Amelian Nechita si Ralucai Damian are la baza un concept urban-sic. Jongland cu texturile cu culorile, cei doi designeri propun o viziune indrazneata a gentilor."
(Ana-Amelian Nechita)

Fotografii: Arhiva personala a Anei-Amelian Nechita

blogul The Chic Machine

v4vintageshop@gmail.com

marți, 24 martie 2009

V for Vintage 2 features: Andreea Musat: designer cu colectie speciala Vintage Fashion Icons





“Minimalismul Andreei Musat nu mai este o forma fara fond, ci devine regenerabil, multifunctional - speram sa devina si suportul pe care sa se cladeasca o noua generatie de designeri romani.”  

(Marian Palie – revista Elle)

Design-ul a fost intotdeauna marea mea pasiune si singurul lucru care m-a inspirat. Observam atent fiecare structura  creata in natura si apoi incercam sa o interpretez intr-o maniera proprie si sa o realizez din materiale. Insa orice domeniu are si partea lui practica si pragmatica. Iti poti permite sa fii visator ca si creator, dar trebuie sa vizualizezi si finalitatea produsului tau. Imi propun de fiecare data cand realizez o piesa vestimentara,  sa ofer o diversiate de imbinari stilistice cumparatorului.

(Andreea Musat)

Fotografii: arhiva personala a Andreei Musat

mai multe despre designerul Andreea Musat, aici si aici

v4vintageshop@gmail.com

luni, 23 martie 2009

V for Vintage 2 features: Corina Vladescu: designer cu colectie speciala Vintage Fashion Icons






"Corina Vladescu este brandul fetelor un pic "je m'en fiche" care iubesc moda  insa fara a da impresia ca au petrecut ore in sir aranjandu-se, fete stylish care in loc sa-si petreaca zilele la coafor si solar, citesc, se distreaza si nu stramba din nas la o bere pe Motoare. Merg la teatru, prezentari de moda si cluburi exclusiviste dar si la concerte rock si party-uri underground. Fete umane si inteligente care nu-si ascund identitatea sub logo-uri si branduri showoff.

Sub brandul Corina Vladescu nu vindem doar haine inerte ci sugeram un lifestyle complet, un personaj care este atat de deschis la minte incat sa-si asume intreaga filozofie a  brandului."

(Corina Vladescu)

Fotografii: Cornel Lazia

Blogul Corinei Vladescu, voila!



v4vintageshop@gmail.com

vineri, 20 martie 2009

V for Vintage 2 features... Mariana Buse: designer cu colectie speciala Vintage Fashion Icons





In timp ce studia moda la britanicul Southgate College, Mariana Buse lucra cu branduri precum New Look, Miss Selfridge, Jane Norman, Etam sau Primark...

Hotarata sa descopere mereu altceva, a plecat spre Italia, unde a inceput colaborari cu faimosii Gianfranco Ferre, Gai Mattiolo, Gattinoni si s-a implicat in proiectele de lux cu hotelurile Boscolo...
(text: traducere din prezentarea Marianei Buse)

Acum, designerul Mariana Buse ne pregateste o colectie speciala Vintage fashion Icons, pe care o va prezenta la targul nostru...

Fotografii: arhiva personala a Marianei Buse

v4vintageshop@gmail.com

miercuri, 18 martie 2009

V for Vintage 2 features... Freevole


"Freevole e un concept nou in spatiul creativ: un brand de accesorii care lucreaza cu designeri diferiti de la sezon la sezon, de la eveniment la eveniment.

In cateva cuvinte, Freevole este: ghilda. Tabara de creatie.

Barometru.


Pentru lansare, Freevole a lucrat cu Mihaela Zvinca la o colectie de bratari. 

Inspiratia? Totul a pornit de la faimoasele “relationship status”-uri de pe facebook, pe care le completam cu sfintenie, le updatatam cand stim ca e cazul, le “lasam asa”, le observam la ceilalti.

Asa s-a nascut o colectie de bratari cu accent industrial-feminin, bratari ce pot clarifica, pot pastra misterul sau pot induce in eroare.


Pentru V for Vintage, Freevole si Mihaela Zvinca si-au facut temele sarguincios: se naste astfel o colectie de accesorii dedicate Vintage Fashion Icon-urilor. Mai multe, la targ..."
(Freevole)

Fotografii: arhiva Freevole
Magazinul online Freevole, aici






v4vintageshop@gmail.com

luni, 16 martie 2009

Un pic peste trei saptamani pana la cel mai mare targ vintage!


V for Vintage: Vintage Fashion Icons

Pe: 11 aprilie 2009
La: Cafepedia, str. Pictor Arthur Verona nr. 2 (Piata Romana, vis-a-vis de restaurantul La Mama)
Intre: 12.00-20.00



v4vintageshop@gmail.com

vineri, 13 martie 2009

V for Vintage 2 features... V4Vintage Shop


Pentru targ, V4Vintage Shop organizeaza o mica reuniune, fara Cola sau sticksuri. Cine s-a anuntat, pana acum:

Doamnele...

Clasicii...

Frivolii...

Toata menajeria!

Ai vostri,
V4Vintage Shop


v4vintageshop@gmail.com

joi, 12 martie 2009

V for Vintage 2 features... Vintage House





Vintage House este cel de-al doilea proiect vintage al Oanei Stanciulescu de la Haine Vintage.

"Am crescut inconjurata de portelanurile bunicii si pipele bunicului, mirosul de scortisoara, tava cu serbet si biscuiti calzi si m-am leganat in balansoarul de ratan. Peste ani si ani, mi s-a facut dor de copilarie si am inceput sa strang tot ce ma ajuta sa reproduc atmosfera de atunci. Vintagehouse.ro aduce in prim plan tot felul de “delicatese decorative”, o particica din comorile trecutului, a caror istorie nu s-a terminat inca. 


Gasiti aici tot ce va doriti de la servicii de ceai, papusi de portelan, alamuri, rosenthaluri, farfurioare pictate, la perne, lampi, cosulete, draperii, oglinzi, mic mobilier si surprizele nu se termina niciodata. 

Va astept cu piese unice from my vintage house, la targul V for Vintage!"

(Oana Stanciulescu)

Fotografii: arhiva Oanei Stanciulescu

Vintage House, aici



v4vintageshop@gmail.com

marți, 10 martie 2009

V for Vintage 2 features... Eclectic Factor



"Am creat blogul in urma cu aproximativ un an, mai precis pe la inceputul lui 2008, dar strangerea propriu-zisa a hainelor a inceput cam cu 6 luni inainte. Noi nu ne-am propus sa aducem numai haine vintage, ci si retro, vintage inspired, si piese contemporane, noi sau second hand. De-aici si numele "Eclectic Factor" - conceptul care a stat la baza blogului nostru a fost acela de a oferi pe de-o parte, "piese vedeta," iar pe de alta parte, piese clasice, de buna calitate, haine care se regasesc (sau ar trebui sa se regaseasca) in cele mai multe garderobe, indiferent de stilul personal - exemple in acest sens ar fi tricourile polo sau jeansii. O parte importanta a produselor de pe blog este reprezentata de accesorii, in special curele si cravate, dar si genti, esarfe sau incaltaminte.


Pentru Targul V 4 Vintage 2: Vintage Fashion Icons pregatim o selectie speciala de haine si accesorii care nu se regasesc in prezent pe blog, dar si multe alte surprize!"

(Andreea si Ana, Eclectic Factor)


Eclectic Factor aici



v4vintageshop@gmail.com

luni, 9 martie 2009

V for Vintage 2 features... My True Vintage






"Vintage...Vintage pentru mine inseamna mai mult decat un trend in moda sau o recomandare a stilistilor...pentru mine inseamna poveste, taram de basm, fel de a fi si stil de viata.
Sa tii in mana o gentuta bijuterie din anii '60 sau sa porti o rochie stil Audrey Hepburn din "Breakfast at Tiffany's"... pentru mine asta inseamna vintage.

Pe My True Vintage o sa gasiti haine si accesorii din anii de glorie ai modei, din anii '20 pana in anii '80, de la rochii de seara din matase si genute paietate la fuste stil Marilyn Monroe, de la rochii stil flapper la palarii de seara si accesorii, toate acestea gasite cu greu si adunate pentru voi din targurile de antichitati de la noi si din strainatate."

(Oana Banita)


fotografii: arhiva Oanei Banita


My True Vintage



v4vintageshop@gmail.com